Numărul 44 al săptămânalului ProSport apare marți, 21 octombrie și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul Financiar.
În paginile săptămânalului, tipărit în condiții grafice deosebite, vă prezentăm un material de excepție, despre spadasina antreprenoare. Loredana Dinu (30 de ani), campioană mondială la scrimă, a inventat o aplicație pentru telefoanele mobile, menită să îi ajute pe utilizatori să economisească bani. Platforma de mobile marketing Wallet Buzz conține șapte categorii de oferte și a fost deja descărcată de 23.000 de persoane.
Un alt subiect captivant are în vedere destinul studenților care termină ANEFSUL. Statul român este principalul angajator pentru absolvenii de Educație Fizică și Sport. În anul universitar 2014-2015, cele 20 de facultăți de Educație Fizică și Sport de stat din România școlarizează circa 8000 de studenți. Numărul absolvenților inundă capacitatea de absorbție a pieței muncii, o piață asigurată în general de către stat prin posturile de profesor de sport.
Nu în ultimul rând, vă recomandăm un material care anticipează care va fi transportul viitorului: 100 de kilometri cu 10 lei. Scuterul electric BMW C Evolution, lansat în 2014 de constructorul bavarez, stabilește noi standarde de eficiență. Autonomia bateriilor permite parcurgerea unei distanțe de 100 de kilometri, însă problema vine de la lipsa stațiilor de încărcare, motiv pentru care modelul nu este încă disponibil la vânzare în România.
Foto: Claudiu POPESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER